In urma razboiului din Nagorno-Karabah Turcia a devenit cunoscuta pentru dronele sale care au jucat un rol semnificativ în victoria Azerbaijanului. Programul de a avea o industrie a dronelor din Trucia este un exemplu că o țară poate crea in 10-15 ani o industrie performantă din cadrul “tehnologiilor emergente militare” dacă exista un plan și voință politică.
Programul dronelor militare de atac are la baza viziunea unui tanar Selcuc Bayaraktar de 26 de ani care studia inginerie la Institutul de technologie din Massachusetts (MIT). Povestea lui este una destul de familiară în rândul tinerilor din țările în curs de dezoltare. A facut facultatae de inginerie în electronică și comunicații la Universitatea Technica din Istambul, apoi a reușit obținerea unei burse la Universitatea din Pensylvenia (SUA) unde a termiant masteratul in 2004 iar pentru rezultatele sale din timpul masteratului a primit o oferta de a face un alt masterat la celebrul Institut Tehnologic din Massacusetts (MIT). Personalitatea s-a denotă un tânăr devotat credinței musulmane (multumeste în articolele și publicațiile sale în primul rând lui Allah) care și-a pus întrebarea ce va face el când se va intoarce în Turcia. Spre deosebire de colegii sai americani care vor lucra la companiile din SUA (Lokeheed Martin, Boing, etc) pentru a dezvolta tehnologia aeronavelor fără pilot în industria militară, el nu avea acestă alternativă în Turcia. In 2005 a reușit să facă o demonstrație a dronelor în fața unor generali din armata Turca (video mai jos).
Selcuc Bayraktar în cadrul acelei demonstrații le-a spus că Turcia are șansa să producă și ea drone la fel ca SUA,Israel dacă se va investii în acest domeniu. In 2006 a primit primul contract de la armata turcă pentru 19 drone de mici dimensiuni.
Dupa primirea acestui contract el s-a întors în Turcia și plecând de la firma de reparații auto a familiei sale a deschis o mică fabrică pentru a produce dronele BAYRAKTAR.
Contextul geopolitic împreună cu nevoile de securitate a Turciei au jucat și ele un rol pentru dezvoltarea programului de drone de atac. Este cunosctu faptul că Turcia se confrunta cu problema terorismului considerând organizatia kurda PKK o organizatie teroristă. Observând succesul programului de eliminare a teroristilor început de președintele Barak Obama folosind drone de atac, Turcia a decis să aibă un program similar.La început a comandat drone Heron din Israel dar acestea erau livrate foarte greu iar în urma tensionarii relatiilor dintre Turcia și Israel livrarea de drone a fost oprită. Dronele Heron aveau doar capacitate de survolare și culegere de informatii fara a avea capacitate ofensivă, lucru care a dus la o situație tragică pentru Turcia care în 2011 a urmarit “live” imaginile filmate de drone când erau atacate bazelor sale din provincial Hakkari fara să poată intervenii deși avea informatii în timp real. America a refuzat vânzarea dronelor de atac Turciei pe motiv că ar putea pune în pericol securitatea Israelului.
Acesta conjunctură geopolitică a făcut ca Turcia să realizeze că are nevoie de un program propriu de a dezvolta dronele cu capacități ofensive iar firma BAYAKTAR a fost candidatul protrivit la locul potrivit în 2015 când a surprins cu noil capabilitati ale dronei sale TB2, reușind cu o racheta de productie turceasca să lovească o țintă la 8km depărtare de la o altitudine de 4000 de metri. Sigur ca tot in 2015 Selcuc Bayaraktar s-a casatorit cu fica cea mai tânără a președintelui Erdoganr și probabil a avut un rol această conexiune în dezvoltarea viitoare a companiei și contractele pe care le-a primit.
Drona TB2 este cea mai des folosită și acum de armata Turcă, deținănd un numar de 75 de drone de acet fel. Folosire dronelor de atac a degradat foarte tare capacitatae organizatiei teroriste PKK. Dronele BAYKATAR au avut success operativ în Libia, Siria, Nagorno-Karabah fiind exportate în Ukraina , Qatar și Pakistan. Ea este o dronă pe o platforma deschisă și este constant îmbunătățită putând să execute atât operațiuni aer-sol cât și operațiuni aer-aer având o durata de zbor de 24[1] de ore la altitudini de 9-12 km cu o autonomie de 150 km față de punctul de comandă. Încărcătura pe care o poate transporta are o greutate de 55kg putând fi înarmată cu 4 rachete de protuctie turceasca Roketsan MAM-L/MAM-C.
Succesul companiei BAYKATAR demonstrează că se poate crea o industrie de tehnologii noi în 10-15 ani dacă există voință politică și tinerii primesc o șansă să arate ce pot.
