Energia este moneda universală cum declara Vaclav Smil fiind plătită pentru realizarea oricărui lucru. Energia poate fi realizată prin diferite metode: fotosinteza, hidrocarburi, hydro, eoliană, nucleară. Fiecare tip de conversie în energie are un anumit grad de eficacitate dar adevărul e că nu exista o conversie 100%. Un alt paramentru de care trebuie ținut cont este densitatea de energie watts/metru pătrat. In acesti parametrii am evoluat de la surse de energie cu densitate mică și grad de conversie mic spre surse de energie cu densitate mare și grad de conversie mare, de la biomasă la cărbune și apoi la petrol și la gaz. Hidrocarburile au un grad de densitate pe metru pătrat ridicat. Deci principiul de bază a fost eficientizarea. Alt factor care a mai contat a fost și modul de stocare a energiei, hidrocarburile având o densitate mare deci mai multi wati pe metru patrat automat asta duce si la o stocare mai eficientă. În cazul hidrocarburilor, ele de fapt au un mod natural de stocare în depozite subterane. În cursa pentru a găsi sursa de energie cea mai eficientă nu s-a ținut cont de emisiile de gaze cu efect de seră. Hidrocarburile sunt compusi chimici care au în componență dioxid de carbon, iar prin prelucrarea lor acesta este eliminat de cele mai multe ori în atmosferă. Datorită efectelor asupra climei a eliminarii gazelor cu efect de sera deja s-a ajuns la un acord international (Paris Agreement) care are ca scop reducerea acestor emisii și implicit diminuarea efectelor climatice produse de acestea.
Una dintre soluții pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră este folosirea de surse de energie denumite „verzi”. Aceste surse includ energia eoliană și energia solară. Dar aceste surse de energie care nu emit gaze cu efect de seră au o densitate energetică mai mica și un grad de conversie mai mic folosind tehnologiile actuale. Daca gradul de conversie poate fi crescut, problema densitatii rămâne, deci e nevoie de un teritoriu mai mare pentru ca ele sa producă energia de care avem nevoie. Altă particularitate a lor ar fi faptul că ele captează energia solară sau eoliana folosind tehnologii care necesita o gama mai diversa de materiale. Este nevoie de tehnologii mai avansate pentru a produce energia verde (daca era așa de usor de produs și eficient deja o aveam pana acum pe scară largă) pentru că de fapt se proceseaza o energie distribuită pe o arie mai mare și care e mai greu de captat. Avantajul e că energia este regenerabilă (deci un teritoriu va putea produce pe o perioada nedeterminate de timp energie) dar dezavantajul este că e greu de captat și de stocat. Tehnologia va trebui să eficientizeze atat procesele de stocare, captare și conversie.
La momentul actual pentru a transforma energia folosim procese care transforma anumite elemente chimice în energie. In cea ce priveste hidrocarburile ele prin diferite procese (mai ales combustie) produc energie dar elimina dioxid de carbon (Co2). Chiar daca vom trece la alte surse de energie cum sunt cele verzi tot vom avea nevoie de elemente din sistemul periodic pentru a produce energie. Schimbam unele elemente din tabelul lui Mendelev cu altele. Tehnologiile de producere a energiei verzi au nevoie de elemente chimice specifice cum ar fi: litiul, cobaltul, nichelul, siliconul, zincul, cuprul, magneziu, minerale rare. O mașina electrica conform raportului Agentiei Internationale pentru Energie (AIE) foloseste de șase ori mai multe resurse minerale decât o mașină obișnuită, iar o turbină eoliana offshore foloseste de 9 ori mai multe resurse minerale decat o turbina pe gaz. Tot comform raportului AEI cererea pentru curpru va creste cu 40%, pentru nichel cu 60% iar pentru litiu cu 90%.Deci vom avea o creștere a cererii de metale pentru tehnologiile de producere a energiei verzi.
Sectorul energetic cum am menționat anterior este baza economiilor iar din această cauză este și securitizat devenind o prioritate națională. Problema de securitate în cazul hidrocarburilor se reducea la capacitatea de a obține o resursă indiferent de situație la un pret accesibil. Pentru a avea aceasta securitate era nevoie de acces la sursele de energie care implica disponibilitate a rutelor de import și diversificarea surselor atat interne cât și externe. In cazul metalelor rare același principiu se va aplica. Țările trebuie sa mapeze sursele metalelor folosite în tranzitia energetică, să își asigure rutele de import, sa dezvolte pe cat posibil producția internă (dar și reciclarea acestor metale care poate fi denumită și minerit urban) și să dețină o rezervă strategica care să le permită în cazul unei crize să aiba timp de reacție pentru rezolvarea ei fără a suferi consecințe serioase.
Ca și in sectorul de petrol și gaze industria minereurilor folosite în cadrul tranzitiei energetice se poate imparți în upstream (producție și procesare), midstream (transportul, rafinarea) și downstream (comercializarea). Daca in legatura cu productia factorul natural are un rol, deoarece resursele nu sunt distribuite egal pe glob în toate celelalte ramuri initiativa politica și strategia țărilor joaca un rol premergator. Iar industria mineritului nu dispare odată cu închiderea minelor de cărbune ea se transformă și poate fi baza pentru mineritul de noi resurse necesare tranzitiei verzi.
Pentru a concluziona o țară pentru a avea un avantaj competitiv in cadrul tranzitiei enegetice va trebui să își asigure securitatea energetică prin: tehnologii de productie a energiei regenerabile cât mai eficiente, capacitate de stocare a energiei verzi și crearea unor ramuri industriale pentru producția (pe cât posibil), procesarea și comercializarea de minereuri necesare în tehnologiile de producere a energiei regenerabile. E un proces complex dar avantajul este ca rezultatul său va dura veșnic având in vedere caracterul regenerabil a energiilor verzi. Țara va putea în acest fel pas cu pas să își valorifice cât mai bine potențialul energetic ajungand la un grad mai mic de dependeță energetică. Iar acest lucru nu va dispărea cu trecerea timpului ca în cazul hidrocarburilor.
