Munții Caucaz se întind de la vest la est intre Marea Neagră și Marea Caspică și de-a lungul timpului a fost considerată o barieră sau graniță naturală dintre Europa și Asia. În partea de vest a lanțului muntos Caucazul Mare se află cel mai înalt munte din Europa, Muntele Elbrus, la 5.642 metri. Pe latura sudică, Caucazul Mic include Platoul Javakheti și se întinde până în zonele muntoase armene, o parte a acestora fiind situată în Turcia. Regiunea Caucazului este separată în două părți, care se încadrează pe două continente, Caucazul de Nord al Rusiei (Ciscaucasia) în Europa și, respectiv, Caucazul de Sud (Transcaucazia) în Asia.
Lanțul muntos Caucazul Mare din nord este în mare parte împărțit de Rusia și Georgia, precum și de cele mai nordice părți ale Azerbaidjanului. Lanțul muntos al Caucazului Mic din sud este ocupat de state independente, Armenia, Azerbaidjan și Georgia, dar se extinde și în părți din nord-estul Turciei, nordul Iranului și Republica Artsakh nerecunoscută încă. Caucazul este una dintre cele mai diverse regiuni lingvistice și culturale de pe Pământ. Regiunea este cunoscută pentru diversitatea sa lingvistică: în afară de limbile indo-europene și turcești, familiile lingvistice Kartvelian, Northwest Caucasian și Northeast Caucasian sunt indigene.
În Rusia regiunile care formează Caucazul rusesc includ Daghestan, Cecenia, Ingushetia, Osetia de Nord – Alania, Kabardino – Balkaria, Karachay – Cherkessia, Adygea, Krasnodar Krai și Stavropol Krai.
Trei teritorii din regiune își reclamă independența, dar sunt recunoscute ca atare doar de o mână de entități statale: Artsakh, Abhazia și Osetia de Sud. Abhazia și Osetia de Sud sunt în mare parte recunoscute de comunitatea mondială ca parte a Georgiei, și Artsakh sau cum mai este cunoscut ca Nagorno-Karabah ca parte a Azerbaidjanului.
Între 1996 și 1999 Rusia a purtat în Cecenia un război în două etape împotriva mișcării separatiste conduse de Dzhokhar Musayevich Dudayev, fost General-Maior sovietic care a servit în cadrul unității strategice de bombardament a Forțelor Aeriene Sovietice și veteran al războiului din Afganistan. În 1999 războiul s-a încheiat cu victoria Rusiei și reluarea controlului total asupra graniței de sud aflată pe vârfurile lanțului muntos.
Osetia de sud este de facto un stat nou apărut pe harta politică în Caucazul de Sud recunoscut de majoritatea țărilor ca parte a Georgiei și recunoscut ca stat doar de Rusia, Venezuela, Nicaragua, Nauru și Siria. Si-a declarat independența de Georgia in 1991 când a izbucnit războiul din 1991-1992. Guvernul georgian a răspuns prin abolirea autonomiei Osetiei de Sud și încercarea de a-și restabili controlul asupra regiunii prin forță. Luptele au continuat cu alte două ocazii, în 2004 și 2008. Ultimul conflict a condus la războiul ruso-georgian, în timpul căruia forțele osetiene și ruse au câștigat controlul deplin de facto asupra teritoriului fostei regiuni autonome Osetia de sud. În urma războiului din 2008, Georgia și o parte semnificativă a comunității internaționale consideră că Osetia de Sud este ocupată de armata rusă.
Deasemenea conflictul dintre Abhazia si Georgia este vechi de secole și este considerat o zonă de conflict înghețat în fostele teritorii ale Uniunii Sovietice alături de Osetia de sud, Nagorno-Karabah si Transnistria. Abhazia a facut parte de-a lungul timpului din Georgia, Imperiul Otoman, Imperiul Rusesc si Uniunea Sovietica ca teritoriu autonom. In perioada 1992-1993 a izbucnit un război între forțele militare georgiene si milițiile abhaze sprijinite activ de armata rusească care s-a soldat cu retragerea administrației georgiene și curățarea etnică a 50% din populație, aprox 250 000 de etnici georgieni, care au fost alungați din casele lor din teritoriul abhaz.
Nagorno-Karabakh este un teritoriu disputat între Armenia și Azerbaijan, recunoscut la nivel internațional ca parte a Azerbaidjanului, dar în mare parte a teritoriului său este guvernat de Republica Artsakh nerecunoscută (numită anterior Republica Nagorno-Karabakh (NKR)).
Ultimul coflict între Azerbaijan și Armenia a început pe 27 septembrie 2020, când au izbucnit din nou ciocniri grave în Nagorno-Karabakh, ceea ce a dus la declararea legii marțiale și a mobilizării în Armenia. În aceeași zi, Parlamentul Azerbaidjanului a declarat o lege marțială și a instituit stare de urgență în mai multe orașe și regiuni în urma ciocnirilor. În ceea ce privește victimele, ciocnirile au fost cele mai grave de la încetarea focului din 1994 și au provocat alarmă în comunitatea internațională. Conflictul s-a încheiat pe 10 noiembrie după 44 de zile de lupte, cu un acord de pace intermediat de Rusia. Forțele armene au convenit să returneze Azerbaidjanului toate teritoriile ocupate în afara fostei regiuni autonome sovietice Nagorno-Karabakh, forțele de menținere a păcii ruse garantând trecerea în siguranță prin regiunea Lachin care separă Nagorno-Karabakh de Armenia.
Așa cum spuneam în partea 1, vom analiza cele 3 țări care reprezintă Caucazul adica Georgia, Armenia și Azerbaijan prin prisma potențialului lor de a ”scăpa” de forțele geopolitice care le influențează și de a deveni exemple de excelență în guvernarea unui stat în următorii 20 de ani.
Vom compara grupul de țări din Caucaz cu un grup de state pe care le considerăm excelente dar care nu fac parte din categoria statelor de tip mare putere precum cele din G7.
Comparația se va face pe baza unui set de indici de evaluare a performanței unui stat și includ produsul intern brut per capita la paritatea puterii de cumpărare (GDP per capita PPP), ratingul creditului la împrumuturile guvernamentale, indicele dezvoltării umane (vezi mai jos definiție), indicele global al inovatiei (vezi mai jos definiție), procentul din populație aflat în sărăcie, în risc de sărăcie sau excludere socială și scorul Pisa.
Indicele dezvoltării umane (IDU/HDI) este un indice statistic compus al speranței de viață, al educației (anii medii de școlarizare finalizați și anii preconizați de școlarizare la intrarea în sistemul educațional) și al indicatorilor de venit pe cap de locuitor, care sunt folosiți pentru a clasifica țările în patru niveluri a dezvoltării umane. O țară înregistrează un IDU mai mare atunci când durata de viață este mai mare, nivelul de educație este mai mare, iar venitul național brut (VNB) pe cap de locuitor este mai mare. Nivelul maxim este 1 iar primele 3 tari cu cel mai mare scor sunt Norvegia – 0.957 , Islanda – 0.949 si Elvetia – 0.955.
Indicele global al inovației (GII) este un clasament anual al țărilor în funcție de capacitatea și succesul lor în inovare. Este publicat de Universitatea Cornell, INSEAD și Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, în parteneriat cu alte organizații și instituții și se bazează atât pe date subiective cât și obiective derivate din mai multe surse, inclusiv Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor, Banca Mondială și Forumul Economic Mondial. GII este utilizat în mod obișnuit de corporații și oficiali guvernamentali pentru a compara țările în funcție de nivelul lor de inovație.
Toate cele 8 țări din grupul excelenților globali sunt țări cu populație mică după standardele globale din ziua de azi. Toate performează excellent la aproape toate capitolele, au un standard de viață ridicat și întâmplător sau nu toate fac parte din civilizația occidentală cu un sistem politic democratic și o economie de piață deschisă.
Iată grupul excelenților la nivel global și scorurile lor la indicatorii respectivi.
Iată și performanța grupului din Caucaz.
Se poate observa că grupul excelentilor a avut o creștere a PIB la PPP 2019 de aprox 90% față de nivelul de acum 20 de ani deci e normal să anticipăm că în următorii 20 de ani acest grup de țări va continua să crească economic cu cel putin 50% la un nivel peste 80.000$/cap de locuitor.
Pentru ca grupul Caucaz să poată fi considerat excelent trebuie să se apropie de nivelul excelenților în următorii 20 de ani, la un nivel al PIB la PPP 2040 de 80k$/per capita. Adica o creștere de 5.5 ori a nivelului mediu al PIB din 2020. Să notăm că grupul din Caucaz a făcut progrese semnificative in ultimii 20 de ani cu o creștere de peste 4.5 ori a PIB. Totuși nivelul de la care s-a pornit in 2000 de 3000$/cap de locuitor a fost foarte mic. Se știe că cu cât e mai mare o economie cu atât mai greu se atinge o rată ridicată de creștere economică anuală. Probabilitatea de a atinge un asemenea nivel de creștere economică e foarte mică în condițiile unei regiuni instabile în care izbucnesc relativ frecvent mici războaie și în care ambii mari vecini, Rusia și Turcia, joacă în mod activ o politică de influențare a celor 3 țări din Caucaz.
Ratingul la creditele internaționale este foarte redus mai ales in cazul Armeniei. Azerbaijanul are ratingul cel mai ridicat din grupul Caucaz la un nivel de 48 de puncte adica jumătate din nivelul mediul al grupului excelentilor. Faptul ca nu fac parte dintr-o uniune monetară precum euro și pentru că monedele naționale nu sunt susținute de rezerve suficiente și economii performante face ca misiunea de a ajunge grupul excelenților la un rating de peste 90 să fie aproape imposibilă. Sigur că cei doi indici PIB/cap de locuitor si credit rating sunt legate și dependente unele de altele. Dacă vor reuși să crească economic la un nivel de 80k$/cap de lcouitor in 2040 atunci cel mai probabil vor avea si rating credit aproape de nivelul grupului excelenților.
Faptul ca au un rating așa de scăzut face cu atât mai grea misiunea dezvoltării economice din cauza lipsei de finanțare a dezvoltării la costuri scăzute.
Caucazul stă prost și la IDU- Indicele Dezvoltării Umane nu doar din cauza nivelului mic al venitului pe cap de locuitor dar și din cauza sperantei de viață și a sistemului educațional. Dacă în Caucaz speranța medie de viață e de 73 de ani în grupul excelenților speranța medie de viață este 83 de ani. Deasemenea scorul mediu PISA în Caucaz este 400 iar în grupul excelenților este peste 500.
Indicele global al Inovatiei al grupului Caucaz este aproape la jumatate din nivelul grupului Excelentilor. Aceasta situatie este atât cauză cât și efect al capacității economiilor din Caucaz să susțină bugete ridicate de cercetare&dezvoltare în sectorul public dar și lipsa unor companii suficient de puternice și competitive care să investească în inovație într-un ritm similar celor din grupul Excelentilor.
UE este principalul partener comercial al Georgiei. Aproximativ 23% din comerțul său are loc cu UE, urmată de Turcia (14%) și Rusia (12%).
UE și Georgia au semnat un acord de asociere la 27 iunie 2014 care a intrat în vigoare de la 1 iulie 2016. Acordul introduce un regim comercial preferențial – Deep and Comprehensive Free Trade Area (DCFTA)/Zona de liber schimb profund și cuprinzător.
Relațiile comerciale UE-Azerbaidjan se bazează pe un Acord de parteneriat și cooperare care este în vigoare din 1999. UE și Azerbaidjan au lansat negocieri pentru un nou acord cuprinzător în februarie 2017.
UE este principalul partener comercial al Azerbaidjanului, reprezentând aproximativ 36,7% din comerțul total al Azerbaidjanului.
Relațiile comerciale bilaterale actuale UE-Armenia sunt reglementate de un Acord de parteneriat cuprinzător și consolidat/Comprehensive and Enhanced Partnership Agreement. Acest acord se aplică provizoriu din iunie 2018.
Comerțul cu UE reprezintă aproximativ 20% din comerțul total al Armeniei. UE este a doua cea mai mare piață de export din Armenia, cu o cotă de 21,9% din totalul exporturilor din Armenia și, de asemenea, a doua sursă de importuri armenești, cu o cotă de 19,5% din totalul importurilor armene.
Armenia este membru al Uniunii Economice Eurasiatice alături de Rusia, Belarus, Kazahstan, Kirghistan care reprezintă o piață comună de aproximativ 180 mil locuitori.
Grupul din Caucaz are șanse scăzute să recupereze gap-ul de dezvoltare față de grupul Excelenților în următorii 20 de ani din cauza următorilor factori:
– Prezența unor conflicte ”înghețate” pe teritoriul celor 3 state care au tendința să se reaprindă ocazional. Ambii mari vecini, Rusia și Turcia, se vor folosi de aceste conflicte pentru a își promova în regiune propria politică și interese. Reaprinderea lor și necesitatea de a investi în apărare va consuma resurse necesare pentru dezvoltare
– Nu fac parte dintr-un bloc economic precum UE care să le asigure fondurile necesare dezvoltării. Deși Armenia face parte din EAEU – Eurasian Economic Union aceasta nu asigură fonduri de dezvoltare similare programelor UE. Probabilitatea ca Georgia și Azerbaijan să fie primite în UE în următorii 10-20 de ani este deasemenea scăzută mai ales ca Rusia se opune din ce în ce mai puternic unei apropieri a organizațiilor occidentale precum UE și NATO de granițele sale.
– Monedele naționale sunt slabe și nu au nici o perspecitvă de a se alătura unei uniuni monetare puternice similare zonei euro deci ratingul de credit va rămâne scăzut. Asta va determina un cost ridicat al capitalului pentru toate cele 3 țări și acces relativ limitat la împrumuturi pentru dezvoltare deci bariere ridicate la obținerea de resurse financiare pentru dezvoltare.
– Statele din grupul Caucaz sunt deasemenea piețe de dimensiuni mici la nivel global și deci neinteresante pentru marile corporații multinaționale de a investi în capacități importante de producție
– Cu excepția Azerbaijanului celalalte state nu au mari rezerve de resurse naturale și deci nu pot deveni jucători importanți pe piața energiei sau a resurselor minerale care să le aducă resursele necesare pentru dezvoltarea altor sectoare industriale.
Toate acestea și multe altele sugerează ca fiind improbabilă posibilitatea Caucazulul de a deveni un pol de stabilitate, pace și prosperitate la nivel global în următorii 20 de ani. Cel mai probabil aceste mici state vor naviga cu dificultate în apele din ce în ce mai agitate a geopoliticii globale mai ales în contextul poziției lor geografice prinse între o Rusie revanșarda care dorește și face tot posibilul să își recupereze fostele state sovietice, o Turcie reîntoarsă la politica otomanistă de imperiu și un Iran din ce în ce mai aproape să devină o putere nucleară și care are o politică expansionistă în tot ce înseamnă lumea musulmană a Orientului Mijlociu.
