O evaluare a efectului noilor tehnologii asupra unei situații de criză

Atât în noul raport NATO2030 cât și în Strategia Nationala de Aparare a Tarii 2020-2024 una dintre amenințările menționate este categoria noilor tehnologii disruptive. Pentru politicieni și cei care legiferează, acest termen ar putea fi prea general,  ducand la impulsul de a nu acționa pentru ca nu știm exact despre ce tehnologii este vorba și care este lista de prioritați. Cu alte cuvinte este greu de operaționalizat conceptul de noi tehnologii disruptive. In studiul sau Mariana Favaro incearcă să identifice un numar de tehnologii disruptive care vor ajunge la un grad de dezvoltare tehnologică avansată în urmatorii 10 ani iar apoi folosind metoda STREAM să clasifice aceste tehnologii în funcție de 2 variabile: impact și grad de implementare. Aceste variabile fac compararea tehnologiilor diverse mai ușoară. Odată indentificate tehnologiile disruptive împreuna cu gradul lor de impact și implementare (pe baza unui interviu structurat cu un grup de experti) ele sunt grupate cu ajutorul ML (machine learning) și algoritmului k-cluster în 4 grupuri distincte: tehnologii care distorsioneaza o criză, care comprimă o criză, care pot împiedica/opri un atac și care pot ilumina o criză. Studiul are o abordare metodologica interesantă. Având în vedere numărul de variabile (tehnologii disruptive posibile) și numărul de caracteristici pentru fiecare tehnologie care pot să influențeze o situație de criza de siguranță/securitate devine evident că fara un algoritm (AI/ML) și o capacitate de calcul e tot mai greu sa realizăm o prioritizare a lor și o grupare în funcție de caracteristici commune.

In studiu, fiecare grup are doua variabile și un număr de măsuri pe care politicienii le pot implementa pentru a reduce riscul unei crize nucleare datorată în parte acelor tehnologii.

Primul grup cu impact ridicat și grad de implementare ridicat este cel a tehnologiilor disruptive incluzând tehnologia deep-fake precum și cea de spoofing/jamming satelitar. Aceste tehnologii au un impact ridicat pentru că ele cresc gradul de incertitudine într-o situație de criză și distorsioneaza mediul informational, lucru care poate pune presiune pe factorii de decizie să actioneze în urma unor informatii eronate. Totodată un lider care realizează ca nu se mai poate baza pe informatii poate fi tentat să inițieze un atac preventiv datorită lipsei de certitudine în legatură cu adversarul. Măsurile care pot fi luate pentru a diminua riscul acestor tehnologii comform studiului sunt: o abordare holistică legată de fenomenul deep-fake (detectare, legiferare, educație), asigurarea unei protectii mai robuste a infrastructurii spațiale și o abordare multilaterala sau globală pentru a crește responsabilitatea actorilor globali față de infrastructura spațială.

Al doilea grup de tehnologii care este și cel mai numeros este cel al tehologiilor care comprimă o criză. Comprimarea se referă la timpul de reacție pe care liderii il au pentru a decide într-o situație de criză. Timpul redus pune presiune pe luarea unei decizii iar asta poate crește riscul unei escaladari nedorite. Tehnologiile din acest grup sunt: rachete hipersonice, grupuri de roboți (swarm) care acționează in tandem, arme anti satelit, operatiuni cibernetice realizate cu ajutorul inteligenței artificiale, operatiuni în spațiu de interceptare a unor obiecte inamice. Măsurile de reducere a riscului din acest grup sunt: inițiative de control al armamentului, crearea de norme de comportament responsabil (folosirea responsabilă a noilor tehnologii), adoptarea de politici care să declare ca nu se va folosi spatiul cibernetic ca vector de prim atac (no first use), monitorizarea comună a spațiului. Acest grup are avea un impact ridicat asupra unei crize dar la ora actuala un grad mai redus de implementare.

Al treilea grup cu grad redus de implementare și impact redus este cel al tehnologiilor care pot bloca un atac. Aici avem doar un tip de tehnologie cel care direcționeaza energia. Ele pot crea un sentiment de siguranta pentru cei care le posedă concomitent cu un sentiment de nesiguranță pentru adversari, lucru care ii poate face sa inițieze un atac preventiv pentru a beneficia de elementul surpriză și a distruge avantajul statului care posedă arme pentru directionarea energiei. Măsurile care pot fi luate pentru a reduce riscurile provocate de acest tip de tehnologii ar fi: pozitionarea limitată a acestor tehnologii și interzicerea pozitionarii lor în spațiu.

Ultimul grup identificat este cel al tehnologiilor care iluminează o criză, fiind vorba de sateliți de mici dimensiuni și inteligență artificială folosită pentru recunoaștere și colectare de informații. Din punct de vedere al implementarii acest grup este cel mai aproape de implementare iar impactul negativ asupra unei crize este foarte scăzut. Efectul acestor tehnologii în mare parte este unul pozitiv în dezvoltarea unei crize pentru ca oferă mai multa informație conducând la posibilitatea de a lua o decizie mai oportună. Dar sigur complexitatea sistemelor crează totuși un risc de a se produce mai multe erori de funcționare. Din această cauză măsura pentru a limita riscul de escaladare a unei crize este de a se conveni ca acest tip de sisteme sa nu fie considerate ținte de inamic.

Studiul este unul interesant care abordează problema tehnologiilor disruptive folosind o metodologie noua. El este adaptat pentru Marea Britanie, expertii care au evaluat aceste tehnologii au avut în vedere o criza între Marea Britanie și un alt adversar, dar el ar putea fi adaptat si pentru alte tari.

Articol scris pe baza studiului „Weapons of mass distortion” – Mariana Favaro: https://www.kcl.ac.uk/csss/assets/weapons-of-mass-distortion.pdf