În Europa dar și pe plan global ne confruntăm cu o criză energetică iar prețurile au crescut semnificativ. Acest lucru a făcut ca în mai multe țări Europene dar și în România politicienii să caute soluții pentru a asigura securitatea energetică în două componente ale sale: accesul neîntrerupt la energie pentru consumatori la un preț ne prohibitiv. Dar măsurile propuse scutiri de taxe și deschiderea de capacități de producție pe cărbune sunt doar măsuri temporare. Pentru a putea avea o strategie pe termen lung e nevoie de o înțelegere a cauzelor acestei crize energetice.
Cauza structurală o reprezintă tranziția energetică. Această tranziție presupune o reducere a consumului de hidrocarburi care prin ardere produc dioxid de carbon și în felul acesta duc la o creștere a temperaturii globale in timp care ar periclita existența speciei umane. Pentru ca avem nevoie de energie, în același timp cu reducerea de surse fosile de energie ar trebui să avem o creștere direct proporțională sau chiar mai mare a surselor care nu emit dioxid de carbon și astfel să avem o tranziție de la un tip de combustibil la altul și nu o revoluție peste noapte. Nu ar fi prima tranziție energetică în care am schimba un tip de combustibil cu altul. Provocarea de data aceasta este că avem o limită de timp iar cercetătorii susțin că dacă nu luam măsuri să reducem emisiile până în anul 2050 schimbările climatice vor deveni ireversibile. Această limită de timp creează probleme serioase din mai multe motive. În primul rând nu avem capacitatea necesară de a schimba 80% din tot sistemul energetic global în următorii 30 de ani cu tehnologiile existente (Fig.1 Piața de petrol de la 1.2 Trilioane ar trebui sa ajungă în 2050 la doar 200 miliarde).
Fig.1
În al doilea rând creează o instabilitate această urgență pentru că nu știm cât de repede ar trebui sa realizăm tranziția iar pentru companii instabilitate și impredictibilitatea sunt mai problematice decât schimbările propuse. Din această cauză vedem o scădere cu 40% a investițiilor în capacități de producție de petrol și gaze la nivel global în ultimii ani, pentru că investitorii nu au un orizont de timp clar pentru care pot să își calculeze măcar returnarea investiției. Limita de timp mai are un efect acela că forțează țările să aibă toate un orizont de timp relativ fix pentru a renunța la hidrocarburi, dar pentru că din punct de vedere economic și tehnologic avem diferențe mari între națiuni nu toate vor trebui să facă același efort pentru a renunța la sursele de combustibil fosil, iar țările mai slab dezvoltate vor avea un drum și mai greu de parcurs având resurse limitate dar și nevoi de dezvoltare mai acute care necesită surse de energie. Sau cum plastic a enunțat problema diferențelor de dezvoltare directorul casei de trading Tellurian[1] trăim într-o lume în care unele țări se gândesc cum să împiedice sfârșitul lumii iar altele cum vor supraviețui până la sfârșitul lunii. Țările în curs de dezvoltare vor trebui să pună prosperitatea economică înaintea îngrijorărilor climatice. Iar cererea crescută de energie și importurile în creștere de combustibili fosili din Asia unde avem polul mondial de creștere economică și de țări in curs de dezvoltare ne-a demonstrat acest lucru. Iar investițiile în infrastructura care nu folosește combustibili fosili nu a crescut in ultimii ani la nivel mondial.(Fig.2)
Fig.2
Pe lângă cauze structurale avem și cauze conjuncturale. O astfel de cauză este nivelul redus al rezervelor de gaz din Europa. În Europa nu avem un nivel minim de rezerve obligatorii, piața este una în care fiecare jucător de pe piața de energie poate să depoziteze gaze în depozitele existente în funcție de nevoile și previziunile sale. Gazprom deține aproximativ 16% (15.bcm) din totalul depozitelor din Europa iar anul acesta a depozitat foarte puțin în depozitele sale mult sub media ultimilor 5 ani. Dar nu doar Gazprom a avut o cantitate de gaz depozitată sub media ultimilor 5 ani ci și țări cum ar fi România și Bulgaria care au avut în depozite la începutul sezonului rece 80% din capacitatea de depozitare. Acest lucru este justificat de cei care au depozitat mai puțin prin faptul că am avut o iarna prelungită și cantitate de gaz care trebuia înmagazinată a fost mai mare decât în alți ani iar timpul de înmagazinare mai scurt. Acesta poate fi un argument doar că au existat și state și companii care au înmagazinat destul gaz și au depozitele umplute în conformitate cu valorile ultimilor cinci ani. O altă cauză conjuncturală a fost creșterea prețului la emisiile de dixoid de carbon ((Fig.3) lucru care a crescut prețul generarii de electricitate pe bază de carbune crescând astfel cererea de gaz. Alte cauze conjuncturale care au provocat această criză energetică sunt diferite avarii atât la terminalele LNG cât și la o facilitate de producție în Rusia colaborate cu o perioadă de mentenanță anuală a infrastucturii prelungită datorată pandemiei Covid19.
Fig.3
Cu ocazia acestei crize Europa a realizat importanța gazului natural iar lipsa lui sau o creștere a prețului acestuia are efecte atât asupra populației cât și asupra unor industrii mai ales în zona agriculturii (îngrașăminte) dar și a producției industriale. Dar din nou a fost reliefată dependența de Rusia în cea ce privește importul de gaze naturale. Singurele declarații care au reușit să reducă creșterea prețului în Europa au fost cele ale președintelui rus iar cum au declarat și oficialii americani singurii care pot ajuta Europa exportând mai mult gaz sunt tot rușii. Strategia Europei care a crezut că se poate baza pe gazul natural lichefiat din SUA s-a dovedit una eronată, ea funționând doar în perioade când e o supraproducție de gaz la nivel global, dar când avem o reducere a producției acel gaz din SUA va merge unde e prețul mai mare iar de data aceasta prețul mai ridicat a fost in Asia.
În urma acestei crize Europa și România ar trebui să tragă niște concluzii și să își adapteze politicile energetice. În primul rând trebuie să realizăm că avem nevoie de o tranziție energetică care să înlocuiască cantitatea de energie produsă cu ajutorul hidrocarburilor cu o cantitate de energie verde măcar egală iar lucrul acesta trebuie să se facă fără sincope, cu alte cuvinte să renunțăm la capacități de producție bazate pe hidrocarburi doar când avem cu ce să le înlocuim. În al doilea rând e nevoie de mai multe capacități de stocare atât a energiei dar și a gazului natural. Da, e o măsură care implică niște costuri să avem energie stocată pentru situații -just in case- dar după cum am observat costurile sunt mai mari dacă ignorăm acest lucru și ajungem să avem mai puțină energie decât avem nevoie. Cu alte cuvinte mai bine să dispunem de mai multă energie decât avem nevoie decât mai puțină. Energia este și o bază a economiei iar abundența ei încurajează dezvoltarea economică în timp ce lipsa ei fiind o piedică pentru potențialul de dezvoltare. Dependența de Rusia trebuie manageriată iar gazul natural lichefiat este o soluție dacă ne putem baza pe el iar contractele pe termen lung cu clauze de destinație sunt o soluție pentru a ne asigura că avem acces la aceste resurse și în perioade de criză, în Asia majoritatea contractelor GPL sunt de lungă durată.(grafic bloomberg). Nu în ultimul rând producția internă e o soluție dar orizontul de timp trebuie clar definit pentru investitori să știe pe ce perioadă gazul natural va fi folosit dar și o viziune mai clară referitor la costul emisiilor de carbon și a celor de metan.
România are nevoie de un mediu care să încurajeze investițiile în capacități de producție, orice capacități cu excepția celei bazate pe cărbune (care deja în UE știm că nu vor mai avea o viață mai mare de 20 de ani). Un minim este nevoia de a înlocui capacitatea de producere de energie pe cărbune de 4590 MW pe care ne-am angajat câ o vom decomisiona până în 2032. Dar de fapt în cadrul PNRR este stipulat că în 2025 vom mai avea doar 801 MW de energie pe bază de cărbune. Avem nevoie de a crește capacitatea de producție minim cu 1000MW pe an din surse regenerabile până în 2026 așa cum ne-am angajat in PNRR. Plus construirea de 1300 MW de capacitate de producție de electricitate pe gaz. Aceste calcule reprezintă un minim care trebuie realizat iar orice abatere de la plan poate avea consecințe pentru economie și sistemul energetic național. Principiul ar putea fi unul simplu de a nu renunța la nici un MW până nu avem unul din surse cu emisii scăzute de CO2 construit și gata de dat în folosință (1 la 1). Ca o țară în curs de dezvoltare prioritatea este să avem o creștere economică dinamică iar asta nu se poate fără o creștere a consumului de energie. O altă prioritate este diversificarea surselor de import de gaze, iar conducta dintre Bulgaria si Grecia de transport de gaze este importantă pentru că ne va da posibilitatea de a avea acces la terminalul GPL din Grecia și la gazul din Azerbaijan. Guvernul ar trebui să pună o presiune mai mare asupra Bulgariei să ducă la bun sfârșit gazoductul. În urma acestei crize a devenit evident că depozitele de gaz funcționează la limită și chiar dacă ar fi pline 100% în cazul unei ierni geroase sau prelungită nu avem o marjă de confort consumând aproape tot gazul disponibil. Deci o creștere cu 10-20% a capacității de depozitare folosind foste zăcăminte de gaz ar fi o opțiune de luat în considerare mai ales că avem o creștere a consumului de gaz de la an la an. În 2019 Agenția națională pentru reglementare în energie (ANRE) a anunțat investiții pe care companiile din sectorul energetic le vor face de 16 miliarde de lei, iar unii experți din domeniu au estimat o dublare a capacitații de înmagazinare care ar putea rezulta în urma acestor invetiții. Să sperăm că această criză energetică prin care trecem va impulsiona investițiile în capacitățile de stocare a gazului din România. Și nu în ultimul rând o altă mâsurâ utilă ar fi încurajarea producției domestice care este viabilă economic.
[1] Special Virtual IEF Ministerial Natural Gas Producer & Consumer Dialogue – YouTube
